RSS

Riga Crypto şi lapona Enigel

23 Mar
Riga Crypto şi lapona Enigel
– comentariu literar –
Ion Barbu

Apreciindu-şi balada ca un “Luceafăr-întors”, Ion Barbu deschidea cititorului un câmp larg de reflecţii şi-i dădea posibilitatea pătrunderii conţinutului de idei al creaţiei sale. Pornind de la această succintă şi plină de miez caracterizare, putem intui tema filozofică a inadaptabilităţii, drama omului de geniu într-o lume incapabilă să-l înţeleagă.

MotivulLucea fă rului eminescian este reluat însă de Barbu dintr-

o nouă perspectivă, dar şi cu alte modalităţi, creând în conştiinţa cititorului un lanţ de probleme, începând de la cadrul în care se desfăşoare acţiunea, până la valoarea simbolurilor şi semnificaţia lor nouă.

Păstrând atmosfera specifică baladelor, scriitorului introduce cu mult talent elemente de natura fabulei sau a poveştilor populare, fapt care dă creaţiei sale o notă de prospeţime. Pe aceste coordonate se înscrie invocaţia (de factură realistă, cel invocat fiind un menestrel – cântăreţ popular) şi drama lirică, erotică şi filozofică dintre riga Crypto şi lapona Enigel. Aşa cum s-a remarcat, dacă invocaţia este atât de realistă, plasând acţiunea “la spartul nunţii, în

cămară”, numele stranii ale eroilor aduc un suflu exotic, de uşoară
suprarealitate.

Poetul dă impresia unei puternice trăiri a faptelor din baladă, transpunându-se în situaţia nuntaşului care, deşi cunoaşte povestea menestrelului, zisă cu foc acum o vară, ţine s-o audă încă o dată, idee pe care o acceptă şi menestrelul însuşi.

“- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.”

S-a creat în acest fel o punte care leagă sufleteşte pe nuntaş, pe menestrel şi pe poet care reuşeşte prin imperativul insistenţei să-l determine pe menestrel să spună cântecul. Evoluţia formelor imperative: zi-mi, zi-l şi zi-mi-l, ca şi precizarea făcută “stins, încetinel”, asigură parcă o notă de intimitate care duce cu gândul la o asemănare între faptele povestite şi viaţa celui care ascultă povestea lui Enigel şi a regelui “ciupearcă”.

Dialogul sporeşte mult farmecul baladei, nota de sensibilitate

şi gingăşie domină întreaga acţiune. Atmosfera de basm este sugerată şi de stilul populat impus de cel ce prezintă faptele (menestrel), de versul de 8-9 silabe – apropiat ca structură de cel popular – de rima încrucişată şi de apelul la imperfectul povestirii, al amintirilor unor fapte de mult petrecute.

Undeva, “în pat de râu şi-n humă unsă” împărăţea crai Crypto,
“inimă ascunsă”, un “sterp” şi un “nărăvaş” care nu voia să
înflorească şi care era ocărât şi bârfit de cei din jur. În alte condiţii“În ţări de gheată urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,

Cu piei, pre nume Enigel.”

Ducându-şi renii de la iernat la păşunat, Enigel poposeşte în poiana regelui Crypto, care se îndrăgosteşte de ea, o îmbie cu dulceaţă şi o roagă să rămână cu el, fără a se gândi că ei de fapt aparţin unor lumi diferite, el făcând parte din regnul vegetal, iar ea din cel uman. Enigel nu poate accepta ideea rămânerii în “umbra de

care mult se teme”, dar nici pe regele Crypto nu-l poate lua cu ea. Cu
inima friptă, riga Crypto este constrâns să rămână în lumea sa.

Pe acest fond baladesc îşi realizează Ion Barbu creaţia sa, într- o lume a simbolurilor şi semnificaţiilor inversate. Astfel, trebuie remarcat că dacă între Luceafărul şi fata de împărat s-au născut sentimente de dragoste în timp, riga Crypto se îndrăgosteşte de laponă spontan, parcă nemotivat; că înLuceafărul lui Eminescu cei doi îndrăgostiţi sunt priviţi izolat, într-o lume în care parcă sunt numai ei, în timp ce în balada barbiană riga este prezentat în lumea peste care împărăţeşte şi prin prisma şi aprecierile răutăcioase ale supuşilor săi.

Ideea, frecvent prezentă în poveştile populare potrivit căreia împăratul era trist pentru că nu avea urmaşi o întâlnim în balada lui Ion Barbu privită din unghiul de vedere al celor din jur, dar şi cu alte semnificaţii, acuzatoare:

“Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş
Că nu voia să înflorească.”

În contradicţie cu aprecierile făcute la adresa lui Crypto, este atitudinea sa faţă de laponă, de adevărată gingăşie. Poetul concentrează acţiunea, prezentând drumul laponei Enigel şi scopul ei în trei versuri:

“De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii
Prin aer ud, tot mai la sud”,
pentru a o aduce în prim-plan, în momentul principal şi la locul
acţiunii.

Dialogul dintre riga Crypto şi lapona Enigel, deşi are la bază acelaşi motiv ca-nLuceafărul, dezvăluie alte raporturi. În primul rând se remarcă inversarea simbolurilor – geniul este de data aceasta reprezentat de femeie(lapona Enigel), iar mediocritatea, închistarea în propriul univers este reprezentată de bărbat(regele ciupearcă). Dacă lumea în care trăieşte riga este umezeala şi umbra, lumea laponei Enigel este “ţara de ghiaţă”, metaforă care la Ion Barbu are valoare de simbol al gândirii, al lumii ideilor. De aici porneşte conflictul filozofic al inadaptării îmbrăcat în haină erotică.

Dacă înLuceafărul întâlnim cele trei chemări ale fetei adresate celui iubit, în balada barbiană exponentul geniului vine nechemat, lapona fiind cea rugată să-l ia cu dânsa, să-l culeagă întâi

pe el, riga Crypto. Rugămintea este impresionantă şi întărită parcă
prin repetarea numelui fetei:
“Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te cu mine”.

Aici Crypto e cel care mărturiseşte laponei dragostea şi dorinţa lui de a o avea alături, în lumea sa de “răcoare”. El are nevoie de laponă, în timp ce la Eminescu fata simţea nevoia de a-l avea alături pe cel drag. Fata îl iubeşte pe rigă, este impresionată de purtarea şi cuvintele lui, dar este conştientă de imposibilitatea găsirii unui factor comun între cele două idealuri şi lumi atât de diferite. Urmează şi alte diferenţe prin compararea cuLuceafărul. Dacă acolo fata(fire mediocră) nu poate renunţa la lumea ei, aici lapona Enigel(geniul) nu poate renunţa la universul său. Dacă Luceafărul nu a fost stăpânit de sentimente de milă şi durere faţă de situaţia fiinţei iubite, în răspunsul dat de laponă răzbat din plin astfel de sentimente:

“- Te-aş culege, rigă blând …
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. Aşteaptă de te coace”.

În timp ce Luceafărul cobora din lumea aştrilor pe pământ,
drumul laponei este din ţara gheţurilor spre soare. Idealul acesta o
cucereşte, se confundă cu el.

“Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.”
“Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.”

Şi în această parte găsim o inversiune de raporturi. Când Cătălin o roagă pe Cătălina să-l uite pe Luceafăr, ea îl uită, amândoi fiind tineri din acelaşi lume. La ea de fapt dragostea pentru Luceafăr nu era un ideal, ci o aspiraţie, pe când la lapona Enigel este evidentă setea de autodepăşire. Astfel rugămintea regelui:

“Lasă-l, uită-l Enigel – (pe soare)
În somn fraged şi răcoare”
nu poate fi realizată, acceptată.
Lapona nu încheie ca Luceafărul cu acea notă de indiferenţă

faţă de “cercul strâmt” al Cătălinei, ci trăieşte drama regelui într-o proiecţie de mit şi totodată, de înţeleaptă explicaţie bătrânească. Urmarea visurilor prea măreţe, ce depăşesc limita lumii căreia îi aparţine duce în final la pieirea regelui:

“Dar soarele, aprins inel,

Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală;
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte”

“Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână

Decât la om…”

Riga Crypto este socotit nebun pentru că nu a că înţeles aspiraţiile sale sunt mult prea mari faţă de situaţia sa. Şi-atunci, asemeni Cătălinei, el rămâne în lumea lui, să rătăcească:

“Cu altă fată, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul

Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măselariţa-mireasă
Să-i ţie de împărăteasă.”

Desfăşurându-se ca într-un adevărat scenariu dramatic, într- o lume a întâmplărilor simbolice în care fondul filozofic îmbracă haina lirică, erotică, Riga Crypto şi lapona Enigel este o poezie de idei în sensul cel mai înalt al cuvântului, o creaţie originală în care se dezbate drama incompatibilităţii dintre două lumi, dintre două regnuri, drama determinată de înălţimea aspiraţiilor şi de valoarea redusă a posibilităţilor reale. Din acest punct de vedere sensul şi semnificaţia baladei pot fi mult lărgite.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 23 Martie 2011 în Fără categorie

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: